Dispozitiv inovativ de protecție a rețelei de energie electrică față de consumatorii electronici cu factor de putere redus - (eng. I.E.D.P.F.C. - Innovative Electronic Device for Power Factor Correction)

Proiect finanțat de M.E.N. - U.E.F.I.S.C.D.I. prin programul national de cercetare P.N.I.I. - PARTENERIATE ÎN DOMENII PRIORITARE – P.C.C.A. 2014

Cod proiect: PN-II-PT-PCCA-2013-4-0914

Număr de contract: 60 / 2014

Proiectul se referă la cercetarea, experimentarea și realizarea unui circuit electronic de alimentare a consumatorilor de putere redusă ce prezintă un comportament neliniar. Obiectivul principal al dezvoltării este acela de a transforma cu costuri de implementare foarte reduse acești consumatori neliniari în consumatori „prietenoși față de rețea”, fără a afecta funcționarea optimă a acestora.

În ceea ce privește utilitatea și potențialul de piață, tehnologia dezvoltata în cadrul acestui proiect poate avea aplicabilitate directă și imediată la toți consumatori electronici noi de putere mică. În ceea ce privește aplicațiile posibile, iterăm următoarele:

- corpurile de iluminat cu LED;

- lămpile fluorescente compacte (CFL);

- încărcătoare baterii de telefoane, telefoane mobile, camere foto-video;

- surse de alimentare laptopuri și tablete;

- monitoare calculator LCD cu LED;

- televizoare LCD cu LED;

- circuite de alimentare rame foto digitale;

- echipamente transmitere date (hub, switch, router);

- echipamente de birotică;

- circuite de comandă si control echipamente electrocasnice.

Trebuie subliniat faptul că tehnologia dezvoltată în cadrul proiectului se adresează cu precădere consumatorilor electronici de putere mică, dar acest lucru nu limitează aplicabilitatea tehnologiei și la puteri mai mari.